Act. IS-Acţionăm pentru Incluziune Socială!

Acest site este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Investeşte în oameni!

Navigation



Mișcarea înseamnă viață!

  Indiferent de vârstă sau de pregătire profesională, mișcarea înseamnă viață. Acest lucru l-au demonstrat și cei prezenți duminică, 14 iunie 2015, la crosul organizat de Centrul Diecezan Caritas Iași.
Astfel, elevi, studenți, persoane active sau inactive pe piața muncii, s-au aliniat la startul unei competiții menită să promoveze mișcarea ca parte integrantă a unui stil de viață sănătos.
Traseul, însumând aproximativ 3 kilometri, a cuprins câteva dintre punctele cheie ale orașului Iași: Palatul Culturii, bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, bulevardul Independenței, Râpa Galbenă.
Alături de competiția sportivă, acțiunea a avut și un scop informativ, atât în rândul participanților cât și în rândul trecătorilor, prin intermediul broșurilor de informare asupra regulilor care trebuiesc respectate pentru a avea un stil de viață sănătos, informații referitoare la stilul de viață cel mai potrivit, pentru a ne putea folosi în întregime potențialul intelectual, emoțional și creativ, adică pentru a ne menține corpul sănătos și a fi activi pe piața muncii.
Alături de mișcare, la fel de important este și regimul alimentar, care, de cele mai multe ori, devine factorul declanșator al multor boli. Alimentaţia corectă şi sănătoasă nu trebuie să fie ocazională, ci trebuie să fie integrată într-un stil de viaţă care va asigura starea generală de sănătate şi longevitatea.
Concluzia pe care o putem trage în urma acestei acțiuni sportive dar și de informare este: stilul de viață este suma alegerilor mici pe care le facem în fiecare zi, care au un impact pe termen scurt sau lung asupra noastră.
Tu hotărăști dacă vrei să adopți cu adevărat un stil de viață sănătos!
Mulțumim colaboratorilor de la Facultatea de Educație Fizică și Sport Iași (Conferenţiar dr. Prodecan Abalașei Beatrice, Conferențiar dr. Popescu Veronica, Lector dr. Ursanu Grigore), voluntarilor care au fost alături de noi, și-i felicităm pe cei care au urcat pe podium:
Categoria elevi
Locul I - Mițurcă Constantin Andrei
Locul II - Gîrlea Emanuel Gabriel
Locul III - Păltinel George Iustin
Categoria studenți
Locul I - Lupașcu Matei
Locul II - Moroi Daniel
Locul III - Floroiu Iulian
Categoria persoane active sau inactive pe piața muncii
Locul I - Frunză Vlad
Locul II - Hîrbu Alin Iulian
Locul III- Bacoșcă Robert

Campania de promovare a unui stil de viață sănătos, din care face parte și crosul „Mișcarea înseamnă viață”, este parte componentă a Proiectului „Act.IS - Acționăm pentru Incluziune Socială!”, proiect co-finanțat prin Fondul Social European în cadrul Programului Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa prioritară 6 „Promovarea incluziunii sociale”, Domeniul major de intervenţie 6.2 „Îmbunătățirea accesului și participării grupurilor vulnerabile pe piața muncii”. Aplicant este Centrul Diecezan Caritas Iași iar partener în cadrul acestui proiect este Asociația Caritas Mitropolitan Greco-Catolic Blaj.
Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www .fonduri-ue.ro.

Arhiva Foto


Inapoi



Conţinutul acestui site nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.

Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană vă invităm să vizitaţi : www.fonduri-ue.ro.

web stats